Contractul de concesiune-curs

3. Contractul de concesiune

           3.1. Consideraţii generale

În general prin concesiune se înţelege operaţiunea juridică care are  ca finalitate punerea  în valoare a unor activităţi economice, servicii publice, unităţi de producţie ale unor regii autonome şi terenuri proprietate de stat.(2)

În perioada interbelică regimul juridic al concesiunii a fost reglementat prin Legea  pentru organizarea şi administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor şi avuţiilor publice,(3)  şi prin Legea contabilităţii publice şi asupra controlului bugetului şi patrimoniului public. (4)

Potrivit legii toate întreprinderile, instituţiile, exploatările şi aşezămintele publice care nu aveau atribuţii exclusiv administrative precum şi toate bunurile şi drepturile care făceau parte dintr-un domeniu public sau privat al statului, judeţelor comunelor sau din domeniul oricăror alte instituţii de utilitate publică, aflate sub controlul acestora erau obligate să se organizeze şi să se administreze în una din următoarele forme: a) arendare sau închiriere; b) concesiune;  c) regie publică sau comercială; d) regie mixtă; e) regie cooperativă; f) o combinaţie din două sau mai multe astfel de sisteme. Durata concesiunii pentru bunurile domeniului public nu putea depăşi 30 de ari iar pentru cele ce aparţineau domeniului privat al statului, judeţelor comunelor şi instituţiile aflate sub controlul acestora de 50 de ani.

Concesiunile domeniului public au jucat un rol deosebit  în crearea şi dezvoltarea statului modern şi a organizării sale, contribuind totodată la progresul civilizaţiei şi la îmbunătăţirea vieţii comunitare fără a greva bugetul public, ci dimpotrivă aducându-i venituri. (5) Experienţa franceză în domeniul concesionării şi delegării serviciilor publice fiind deosebit de bogată şi destul de veche a fost receptată şi în sistemul nostru de drept.

O amploare deosebită a luat astăzi un nou concept în legătură cu administrarea patrimoniului public şi anume Parteneriatul Public/Privat (P.P.P), un nume nou dat unei idei mai vechi. Acest parteneriat are o largă aplicabilitate în domeniul serviciilor publice, fapt benefic recunoscut de altfel de organisme internaţionale, precum Banca Mondială sau B.E.R.D., luându-se în considerare că pentru dezvoltarea acestor servicii, resursele financiare bugetare sunt insuficiente.

Actul juridic care stă la baza concesiunii domeniului public este contractul de concesiune supus unui regim juridic derogatoriu dreptului comun, dominat de ideea apărării interesului public şi nu de realizare a unor beneficii.

Contractul de concesiune are ca obiect transmiterea dreptului şi corelativ a obligaţiei de a exploata un bun proprietate publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, a unei activităţi sau a unui serviciu public de interes naţional sau local, în schimbul plăţii unei sume de bani, cu titlu de redevenţă, pe o durată determinată.

În realizarea obiectului contractului de concesiune particularul acţionează pe riscul şi răspunderea sa dobândind un drept de folosinţă asupra acestuia care îi permite să culeagă fructele concesiunii.

În ţara noastră regimul general al concesiunii este reglementat prin Legea nr. 219/1998 (6) în aplicarea căreia s-au emis  Normele Metodologice –cadru, aprobate prin Hotărârea Guvernului 216/1999.(7)

Potrivit  legii concesionarea se face în baza unui contract prin care o persoană numită concedent, transmite pentru o perioadă determinată de cel mult 49 de ani, unei alte persoane numită concesionar, care acţionează pe riscul şi pe răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun, a unei activităţi sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevenţe. Prin urmare, din definiţia legală a concesiunii rezultă trei variante ale acesteia şi anume: concesiunea de servicii publice, concesiunea de bunuri şi concesiunea de activităţi economice.

Pe lângă normele generale ale concesiunii prevăzute în legea cadru, dispoziţii legale privind concesionarea unor bunuri, servicii publice şi activităţi sunt cuprinse în legea fundamentală şi în alte legi speciale cum sunt:

- Legea nr15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale;(8) Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor; (9) Legea nr.18/1991 privind  fondul funciar; (10)  Hotărârea Guvernului 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei închirierii şi locaţiei de gestiune;(11)  Legea nr. 134/1995 a petrolului;(12) Ordonanţa Guvernului nr.30/1995 privind regimul de concesionare a construirii şi exploatării unor tronsoane de căi de comunicaţie terestre, autostrăzi şi căi ferate ;(13) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.63/1998 privind energia electrică şi termică;(14) Legea  a minelor  nr.85/2003;(15)

Bunurile proprietate publică fiind inalienabile pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.

Potrivit legii, pot face obiectul unei concesiuni doar bunurile activităţile sau serviciile publice din următoarele domenii:

- a) transporturile publice; b) autostrăzile, podurile şi tunelurile rutiere cu taxă de trecere; c) infrastructurile rutiere, feroviare, portuare şi aeroporturile civile; d) construcţia de hidrocentrale noi şi exploatarea acestora inclusiv a celor aflate în conservare; e) serviciile poştale;f) spectrul de frecvenţe şi reţelele de transport şi de distribuţie pentru telecomunicaţii; g) activităţile economice legate de cursurile de ape naturale şi artificiale, lucrările de gospodărire a apelor aferente acestora, staţiile şi instalaţiile de măsurători hidrologice, meteorologice şi de calitate a apelor şi amenajările piscicole; h) terenurile proprietate publică, plajele, cheiurile şi zonele libere; i) reţelele de transport şi de distribuţie a energiei electrice şi termice; j) reţelele de transport prin conducte  şi de distribuţie a petrolului şi gazelor combustibile; k) reţelele de transport şi de distribuţie publică a apei potabile; l) exploatarea zăcămintelor minerale şi a substanţelor solide şi fluide; m) exploatarea surselor termale; n) resursele naturale ale zonei economice maritime şi ale platoului continental; o ) bazele sportive, locurile de recreere, instituţiile profesioniste de spectacole; p) unităţile medico-sanitare, secţiile sau laboratoarele din structura acestora precum şi serviciile medicale auxiliare; r) activităţile economice legate de punerea în valoare a monumentelor şi siturilor istorice; s) colectarea, depozitarea şi valorificarea deşeurilor; t) orice alte bunuri , activităţi sau servicii publice care nu sunt interzise prin legi organice speciale. Totodată legea interzice concesionarea bunurilor, activităţilor sau serviciilor publice în privinţa cărora nu există autorităţi de reglementare, ale căror avize sunt obligatorii în ceea ce priveşte preţurile sau tarifele practicate de concesionari.

Guvernul, consiliile judeţene sau locale pot aproba prin hotărâre, ca act administrativ unilateral, concesionarea şi altor bunuri, activităţi sau servicii care aparţin proprietăţii private a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale ce nu sunt enumerate de legea cadru. Redevenţa obţinută prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, iar modul de calcul şi de plată al acesteia se stabileşte de către ministerele de resort ori de către autorităţile administraţiei publice locale.

3.2. Natura juridică a concesiunii

În literatura de specialitate, natura juridică a concesiunii este privită diferit, din perspectiva dreptului civil şi a dreptului administrativ. În doctrina interbelică s-au exprimat 3 puncte de vedere şi anume: a)de acceptare a teoriei contractelor administrative în sens restrâns (J.H.Vermeulen, E.Tarangul, I.Vântu); b) de respingere a oricărei teorii a contractelor administrative (A.Teodorescu, P.Negulescu); c) de acceptare a teoriei contractelor administrative în sens larg (P. Strihan). (16)

           Teoria contractelor administrative este o construcţie a dreptului francez modern bazată pe jurisprudenţa Consiliului de stat  care a fost preluată de doctrinari de seamă şi au dezvoltat-o în lucrări de mare valoare ştiinţifică. (17)

            Odată cu intensificarea raporturilor juridice dintre administraţia publică şi particulari, teoria franceză a contractului administrativ a pătruns şi în România în legătură cu concesionarea unor servicii publice şi a unor lucrări publice, mai cu seamă în beneficiul unor firme cu capital străin. Însă  lipsa unei legislaţii corespunzătoare care să reglementeze expres existenţa contractelor administrative, mentalitatea vremii şi inexistenţa jurisdicţiei administrative speciale în subordinea executivului, au creat reticenţe atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă, în  aplicarea teoriei contractelor administrative.

            În prezent concesiunea este calificată ca fiind fundamentată pe regimul juridic al contractului administrativ, derogatoriu de la dreptul comun, opinie pe care o împărtăşim şi care este majoritară în doctrina de drept administrativ(18) sau este privită ca un act juridic de natură mixtă, de drept public şi de drept privat care este alcătuit din două părţi: partea reglementară, ce reflectă prerogativele de putere publică şi partea contractuală, ce dă expresie intereselor private ale celor două părţi.(19)

            Legea cadru a concesiunii nu face distincţie între proprietatea publică şi cea privată fapt ce evidenţiază voinţa legiuitorului de a aplica acelaşi regim juridic concesiunilor celor două categorii de bunuri, în funcţie de interesul general şi opţiunea  celor care administrează patrimoniul statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.

            Într-o părere pe care nu o împărtăşim se susţine că în ce priveşte contractul de concesiune a bunurilor din domeniul privat al statului şi a unităţilor administrativ teritoriale, acesta nu poate fi considerat drept un contract administrativ ci unul civil supus regulilor de drept comun.(20)

            3.3. Procedurile de concesionare

                        3.3.1. Procedura prealabilă concesionării    

Pentru ţinerea evidenţei documentelor şi informaţiilor cu privire la desfăşurarea procedurilor de concesionare şi la derularea contractelor de concesiune, concedentul este obligat să întocmească şi să păstreze două registre: registrul Candidaturi şi oferte şi registrul Contracte.

Registrul candidaturi şi oferte cuprinde datele şi informaţiile referitoare la derularea procedurii prealabile încheierii contractului de concesiune iar în registrul Contracte se evidenţiază datele şi informaţiile privind derularea contractului de concesiune. Registrele se întocmesc şi se păstrează la sediul concedentului.

Documentele concesiunii se păstrează de concedent într-un dosar care se întocmeşte pentru fiecare concesiune în parte. Concedentul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea documentelor din dosarul concesiunii.

Iniţiativa concesionării o poate avea concedentul sau orice investitor interesat. Concedentul poate iniţia procedura de concesionare prin întocmirea studiului de oportunitate, a caietului de sarcini şi prin publicarea anunţului privind organizarea licitaţiei. Investitorul interesat iniţiază procedura de concesionare  prin înaintarea unei propuneri de concesionare adresate concedentului care se înregistrează în registrul Candidaturi şi oferte. Propunerea  de concesionare se face în scris şi trebuie să cuprindă datele de identificare ale investitorului, manifestarea fermă şi scrisă a intenţiei de concesionare, obiectul concesiunii şi planul de afaceri.

Studiul de oportunitate este operaţiunea administrativă prealabilă care justifică concesiunea şi trebuie să conţină mai multe elemente: a)  descrierea bunului , a activităţii sau a serviciului public care urmează să fie concesionat; b)  motivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu, care justifică acordarea concesiunii; c) investiţiile necesare pentru modernizare sau extindere; d) nivelul minim al redevenţei; e) modalitatea de a cordare a concesiunii avută în vedere; dacă  se recurge la procedura licitaţiei publice deschise cu preselecţie sau la procedura de negociere directă, trebuie motivată această opţiune; f ) durata estimată a concesiunii; g) termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare; h) avizul obligatoriul al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi al Statului Major General privind încadrarea obiectului concesiunii în infrastructura sistemului naţional de apărare, după caz. După întocmire, studiul de oportunitate se aprobă de către concedent printr-un act administrativ unilateral.

Când iniţiativa concesionării aparţine investitorului interesat, concedentul este obligat să procedeze la întocmirea studiului de oportunitate într-un termen de 30 de zile dacă părţile nu convin asupra unui alt termen în scopul unei decizii privind concesionarea. În cazul în care concedentul şi concesionarul convin ca studiul de oportunitate să fie redactat de o firmă de consultanţă independentă, costul acestuia va fi suportat de concesionar iar dacă obiectul concesiunii se atribuie prin procedura negocierii directe, concedentul nu mai este obligat să întocmească studiul de oportunitate.

Caietul de sarcini reprezintă partea reglementară a contractului de concesiune şi trebuie să cuprindă condiţiile minime pentru licitaţie. Caietul de sarcini, în funcţie de bunurile, activităţile sau serviciile ce fac obiectul concesiunii, trebuie să conţină în mod obligatoriu date cu privire la: a) condiţiile de exploatare a concesiunii şi obiectivele de ordin economic, financiar  şi de mediu urmărite de către concedent privind exploatarea eficace a bunurilor, activităţilor sau serviciilor ce fac obiectul concesiunii; b) investiţiile pe care concesionarul este obligat să le realizeze şi termenele de realizare a acestora;  c) clauzele financiare şi de asigurări; d) regimul bunurilor utilizate de concesionar în derularea concesiunii; e) obligaţiile privind protecţia mediului, stabilite conform legislaţiei în vigoare. Totodată caietul de sarcini poate cuprinde : a) obiectul concesiunii: datele necesare pentru identificarea exactă a obiectului concesiunii, care se vor obţine din fundamentarea tehnico economică prevăzută în studiul de oportunitate, identificarea bunurilor rezultate în urma inventarierii: b) destinaţia bunurilor, activităţilor  sau serviciilor ce fac obiectul concesiunii; c) obligativitatea asigurării activităţilor şi serviciilor publice în regim de continuitate şi permanenţă; d) interdicţia subconcesionării bunului, activităţii ori serviciului public concesionat; e) condiţiile în care concesionarul poate închiria bunul concesionat pe durata concesiunii; f) durata concesiunii, care nu poate depăşi 49 de ani; g) redevenţa minimă şi modul de calcul al acesteia; h) valoarea investiţiilor făcute până la data concesionării; i) condiţiile impuse de natura bunurilor, activităţilor sau serviciilor publice ce fac obiectul concesiunii, cum sunt: protejarea secretului de stat, materiale cu regim special, condiţii de siguranţă în exploatare, condiţii privind folosirea şi conservarea patrimoniului sau cele privind protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional, după caz, protecţia mediului, protecţia muncii, condiţii impuse de acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte; j) modul de organizare a concesionarului : opţiunea autorităţii concedente pentru forma de organizare a concesionarului; k) cuantumul garanţiilor ce urmează a fi depuse de către concesionar în conformitate cu  legea; l) clauze referitoare la încetarea contractului de concesiune; m) în cazul activităţilor sau serviciilor publice în derulare, clauze referitoare la personalul angajat  şi la protecţia socială; n ) orice alte condiţii specifice care vor fi stabilite de către concedent.

Caietul de sarcini se aprobă prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean , orăşenesc sau comunal, după caz. Apoi caietul de  sarcini este pus în vânzare de către concedent la sediul său sau în alte locuri stabilite de către acesta ce au fost prevăzute în anunţul publicitar. Preţul caietului de sarcini se stabileşte de către concedent.După aprobarea caietului de sarcini concedentul procedează la publicarea anunţului privind organizarea licitaţiei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-unul de circulaţie locală.

In cazul procedurii licitaţiei publice deschise anunţul publicitar trebuie să conţină în mod obligatoriu, date privind : a) denumirea şi sediul concedentului; b) obiectul şi durata concesiunii; c) locul unde poate fi studiată documentaţia prevăzută de lege; d) actele doveditoare privind calităţile şi capacităţile cerute ofertanţilor; e) data şi locul de primire a ofertelor; f) durata în care ofertanţii rămân angajaţi prin termenii ofertelor lor; g) data, ora şi locul de deschidere a ofertelor.

Când concedentul recurge la procedura licitaţiei publice deschise cu preselecţie, anunţul publicitar de primire de candidaturi cuprinde menţiuni referitoare la : a) obiectul concesiunii; b) obiectivele pe care şi le propune concedentul; c) actele doveditoare privind calităţile şi capacităţile solicitate candidaţilor; d) termenul de primire a candidaturilor; e) criteriile de selecţie a candidaţilor.

Termenul de primire a ofertelor de participare la licitaţia publică deschisă şi a primirii candidaturilor pentru licitaţia deschisă cu preselecţie, nu poate fi mai mic de 20 de zile calendaristice şi nu poate depăşi 60 de zile calendaristice, începând cu data publicării anunţului licitaţiei.

Pe lângă studiul de oportunitate şi caietul de sarcini, concedentul elaborează instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare care sunt puse la dispoziţia celor interesaţi, la sediul concedentului sau la locul prevăzut în anunţul publicitar, odată cu vânzarea caietului de sarcini. Instrucţiunile prevăd regulile după care se organizează şi se desfăşoară procedura licitaţiei publice şi procedura negocierii directe.

Pentru analizarea şi alegerea ofertelor investitorilor, legea prevede constituirea unei comisii de evaluare, prin decizia concedentului. Comisia de evaluare este alcătuită dintr-un număr impar de membri care nu poate fi mai mic de 5. Din comisie fac parte reprezentanţii concedentului, din care cel puţin unul trebuie să aibă pregătire juridică de specialitate, reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor de la nivel central sau local numiţi  în acest scop după caz, iar dacă obiectul concesiunii declanşează procedurile de mediu, potrivit legislaţiei în vigoare, şi un reprezentant al autorităţii competente pentru protecţia  mediului. Comisia este condusă de un preşedinte numit de către concedent dintre reprezentanţii săi care la rândul lui numeşte secretarul comisiei de evaluare. La şedinţele comisiei de evaluare preşedintele poate invita pentru consultare personalităţi recunoscute pentru experienţa şi competenţa lor în domeniul din care face parte obiectul concesiunii.

Legea privind regimul juridic al concesiunii reglementează anumite incompatibilităţi pentru membri comisiei  de evaluare. Astfel reprezentanţii autorităţilor publice centrale sau locale ori invitaţii care sunt soţ/soţie, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv cu persoanele fizice participante la licitaţia publică cu asociaţii, cu acţionarii care deţin poziţie de control  în societăţile comerciale participante la licitaţia publică precum şi cu administratorii sau cenzorii, nu pot fi membri ai comisiei de evaluare.

În consecinţă membri comisiei de evaluare şi invitaţii sunt obligaţi să dea o declaraţie de compatibilitate, imparţialitate şi confidenţialitate pe propria răspundere, după termenul limită de depunere a ofertelor sau candidaturilor care se păstrează la dosarul concesiunii.

În caz de incompatibilitate, preşedintele comisiei de evaluare este obligat să-l sesizeze de îndată pe concedent, despre existenţa stării de incompatibilitate şi să propună înlocuirea acelei persoane.

            3.3.2. Procedura concesionării prin licitaţie publică

            Licitaţia publică prin concesionare a unui bun, a unei activităţi sau a unui serviciu public poate fi deschisă sau deschisă cu preselecţie. Potrivit legii licitaţia publică deschisă este licitaţia prin care orice persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, română sau străină, poate prezenta o ofertă, pe când în cazul licitaţiei deschise cu preselecţie, concedentul selecţionează ofertanţii, pe baza unor criterii elaborate în prealabil.

            Pentru desfăşurarea procedurii licitaţiei publice deschise este obligatorie participarea a cel puţin 2 ofertanţi iar şedinţa de desfăşurare a licitaţiei este publică. Ofertanţii transmit ofertele lor în două plicuri sigilate, unul exterior şi altul interior care se înregistrează în ordinea primirii lor, în registrul candidaturi şi oferte. Plicul exterior trebuie să conţină acte prin care se dovedeşte cumpărarea caietului de sarcini, o fişă cu informaţii privind ofertantul, declaraţia de participare semnată de ofertant şi acte doveditoare privind calităţile şi capacităţile acestuia precum şi garanţia de participaree la licitaţia publică deschisă. Pe plicul exterior se menţionează licitaţia publică deschisă pentru care se depune oferta. Plicul interior conţine oferta propriu-zisă, domiciliul sau sediul social al acestuia, după caz. Fiecare participant poate depune o singură ofertă, într-un număr de exemplare stabilit de către concedent şi semnate de către ofertant.

            Plicurile închise şi sigilate se predau comisiei de evaluare, la data fixată pentru deschiderea lor în şedinţă publică. După deschiderea plicurilor exterioare, comisia de evaluare elimină ofertele care nu conţin totalitatea documentelor şi a datelor cerute de lege. Pentru continuarea licitaţiei este necesar să existe cel puţin două oferte legale. Apoi secretarul comisiei de evaluare întocmeşte procesul verbal în care consemnează rezultatul analizei.

            Deschiderea plicurilor interioare se face numai după semnarea procesului verbal de către toţi membrii comisiei de evaluare şi de către ofertanţi, cărora după analizarea ofertelor, li se poate cere în scris, precizări cu privire la conţinutul ofertei iar comisia de evaluare alege oferta pe care o consideră mai bună, din puct de vedere al satisfacerii criteriilor de selecţie, enunţate în instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare. În cazul în care există punctaje egale între ofertanţii clasaţi pe primul loc, departajarea acestora se face în funcţie de punctajul obţinut pentru criteriul cu ponderea cea mai mare.

            Pe baza evaluării ofertelor, comisia de evaluare întocmeşte un raport şi procesul verbal de evaluare a ofertelor care se semnează de către toţi membrii acesteia. Raportul şi ofertele prezentate sunt transmise de către comisia de evaluare, concedentului care în termen de 5 zile calendaristice procedează la informarea ofertantului câştigător şi a celorlalţi ofertanţi despre respingerea  ofertelor lor.

            În cazul în care până la expirarea termenului limită de depunere a ofertelor, nu se depun cel puţin două oferte, concedentul este obligat să procedeze la republicarea anunţului publicitar iar procedura licitaţiei va fi reluată de la etapa depunerii ofertelor. Dacă licitaţia publică deschisă nu a condus la desemnarea unui câştigător, această situaţie se consemnează într-un proces-verbal, urmând ca în termen de 45 zile să se organizeze o nouă licitaţie. În situaţia în care nici cea de-a doua licitaţie nu a condus la desemnarea unui câştigător se recurge la procedura de negociere directă, decizia fiind luată pe baza procesului verbal în care s-a consemnat acest fapt.

            Licitaţia publică deschisă cu preselecţie constă în selectarea candidaţilor la prezentarea unei oferte, ţinându-se seama de criteriile de selecţie precizate în anunţul de primire de candidaturi.

            Potrivit legii, concedentul, după ce a întocmit  lista candidaţilor admişi, are obligaţia ca în termen de 5 zile calendaristice să informeze candidaţii respinşi iar la solicitarea acestora, să le transmită în termen de 10 zile calendaristice, de la primirea comunicării de respingere, o copie de pe procesul-verbal. Totodată concedentul  are obligaţia să informeze candidaţii ale căror candidaturi au fost selectate, despre perioada şi locul unde aceştia pot studia dosarul de prezentare a concesiunii.

            Candidaţii ale căror oferte au fost selectate dispun de un termen care nu poate fi mai mic de 20 de zile calendaristice şi nu poate depăşi 60 de zile calendaristice, pentru a-şi prezenta ofertele, după care se trece la desfăşurarea licitaţiei publice deschise.

            3.3.3. Procedura de contestare a licitaţiei publice deschise

            Procedura de contestare a licitaţiei publice deschise cuprinde două etape: etapa administrativă şi etapa judecătorească.

            În etapa administrativă ofertanţii a căror oferte au fost respinse au la dispoziţie mijlocul procedural al contestaţiei, adresată concedentului, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea copiei de pe procesul verbal de evaluare a ofertelor care se transmite de către concedent, în termen de 10 zile calendaristice, la solicitarea scrisă a celor interesaţi.

            Contestaţia poate privi modul în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează procedura concesionării prin licitaţie publică deschisă, atât în privinţa alcătuirii şi întrunirii comisiei de evaluare, cât şi  a modului de lucru a acesteia, de întocmire a raportului.

            Pentru soluţionarea contestaţiilor concedentul numeşte prin actul său administrativ o comisie formată din 3 membri din care  nu pot face parte membrii comisiei de evaluare. La verificarea documentelor   comisia de soluţionare a contestaţiei va avea în vedere aspectele sesizatre de către contestatar şi modul de respectare a dispoziţiilor procedurale prevăzute de lege.

            Potrivit legii, în termen de 10 zile calendaristice de la primirea contestaţiei, concedentul este obligat să soluţioneze contestaţia şi să comunice răspunsul său contestatorului. În cazul în care contestaţia este fondată, concedentul va revoca decizia de desemnare a ofertantului câştigător şi o va notifica tuturor ofertanţilor. Totodată concedentul va anula licitaţia în cauză şi va decide organizarea unei noi licitaţii. Dacă contestaţia a fost respinsă, contestatorul poate introduce în condiţiile legii acţiune în anularea licitaţiei, la instanţa judecătorească competentă de drept comun, din raza teritorială în care se află sediul concedentului.

            3.3.4. Procedura concesionării prin negociere directă

            Dacă procedura licitaţiei publice nu a condus la desemnarea unui câştigător, concedentul atribuie concesiunea unui bun, a unor activităţi sau a  unui serviciu public prin negociere directă, unei personae fizice sau juridice de drept privat, române ori străine pe care o alege în condiţiile legii. În acest scop concedentul are obligaţia să publice intenţia de a recurge la procedura negocierii directe, păstrând caietul de sarcini aprobat pentru licitaţie iar condiţiile negocierii, nu pot fi inferioare celei mai bune oferte respinse la licitaţia publică.

            La data prevăzută în anunţul publicitar, concedentul programează ofertanţii şi îi informează în scris, despre data negocierii directe. Negocierea se realizează cu fiecare ofertant în parte în condiţiile prevăzute în caietul  de sarcini. După încheierea procedurii negocierii directe, concedentul întocmeşte un proces-verbal care cuprinde concluziile negociatorilor şi recomandarea pentru cea mai avantajoasă ofertă.

            3.3.5.  Finalizarea procedurilor de concesionare

            Procedura de concesionare, în ambele ei forme, se finalizează prin încheierea contractului de concesiune care se încheie în termen de 30 de zile de la data la care concedentul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale, dacă prin caietul de sarcini nu s-a prevăzut altfel. Ofertantul câştigător se consideră informat la data recepţionării scrisorii recomandate, cu confirmare de primire care conţine acceptarea ofertei sale.

            După semnarea contractului de concesiune, concesionarul are obligaţia ca în termen de 90 de zile de la data semnării să depună cu titlu de garanţie, o sumă fixă reprezentând o cotă parte din suma obligaţiei de plată către concedent, stabilită de acesta şi datorată pentru primul an de activitate. Din această sumă, în caz de nevoie, vor fi prelevate penalităţile şi sumele datorate concedentului de către concesionar, potrivit contractului de concesiune.

            Concesionarul poate constitui drept garanţie şi titluri de credit asupra cărora se va institui gajul, cu acordul concedentului. În această situaţie se va constitui o garanţie similară, în funcţie de necesitatea acoperirii costurilor viitoare pentru îndeplinirea obligaţiilor privind protecţia mediului care pot apărea pe parcursul derulării concesiunii.

           

            3.4. Regimul juridic al contractului de concesiune

            Contractul  de concesiune se încheie în formă scrisă sub sancţiunea  nulităţii absolute şi conţine două părţi: partea reglementară care cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini şi partea referitoare la alte clause contractuale, stabilite de către părţi prin acordul lor.

            Durata contractului de concesiune nu poate depăşi 49 de ani, începând de la data semnării lui şi se stabileşte în funcţie de perioada de amortizare a investiţiilor care urmează să fie realizate de către concesionar.

            Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult  jumătate din durata sa iniţială, prin simplul accord de voinţă al părţilor şi se va derula fie în condiţiile stabilite iniţial, fie în alte condiţii asupra cărora s-a convenit odată cu prelungirea.

            Conţinutul contractului de concesiune îl constituie ansamblul drepturilor şi obligaţiilor părţilor contractante, ale concedentului şi respectiv a concesionarului. Relaţiile contractuale dintre concedent şi concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, ce constă în realizarea egalităţii  între avantajele acordate concesionarului şi obligaţiile care îi sunt impuse.

            Potrivit legii în derularea contractului de concesiune concedentul beneficiază: de dreptul de a obţine o redevenţă, odată cu transmiterea către concesionar a exploatării obiectului contractului care se face venit la bugetul de stat sau local, după caz; de dreptul de a impune clause contractuale de natură reglementară, pe cale unilaterală prin intermediul caietului de sarcini; de dreptul de a modifica unilateral contractul de concesiune pentru motive legate de apărarea interesului naţional sau local, după notificarea prealabilă a concesionarului şi de dreptul de a verifica modul în care sunt respectate clauzele contractului de concesiune, pe toată perioada derulării acestuia.

            În acelaşi timp concedentul este obligat să nu îl tulbure pe concesionar în exerciţiul drepturilor rezultate din contractul de concesiune şi să nu modifice în mod unilateral  acest contract, în afară de cazurile prevăzute de lege. De asemenea concedentul este obligat să notifice concesionarului apariţia oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor acestuia.

            În temeiul contractului de concesiune concesionarul dobândeşte dreptul de a exploata, în mod direct, pe riscul său şi pe răspunderea sa, bunurile activităţile şi serviciile publice care fac obiectul contractului, potrivit obiectivelor stabilite de către concedent.          De asemenea concesionarul are dreptul de a folosi şi de a culege fructele bunurilor  ce fac obiectul concesiunii potrivit naturii bunului şi scopului stabilit de părţi prin contractul de concesiune. Totodată concesionarul are dreptul  de a încheia contracte cu terţii pentru asigurarea şi valorificarea exploatării bunurilor, activităţii şi serviciilor publice care fac obiectul concesiunii, fără a putea transfera acestora drepturile dobândite prin contractul de concesiune.

            Pe durata derulării concesiunii obligaţiile generale ale concesionarului sunt următoarele: a) să administreze şi să exploateze obiectul concesiunii cu diligenţă maximă, în regim de continuitate şi de permanenţă; b)să conserve şi să dezvolte valoarea obiectului concesiunii pe durata contractului, fără a putea subconcesiona unei alte persoane în total sau în parte obiectul concesiunii; c) să plătească redevenţa (preţul concesiunii) la valoarea prevăzută în ofertă şi în modul stabilit în caietul de sarcini; d) să despăgubească pe concedent pentru pagubele produse prin culpa sa, în condiţiile stabilite în caietul de sarcini; e) să pună la dispoziţia organelor de control toate evidenţele şi informaţiile solicitate; f) să suporte toate cheltuielile ocazionate de instituirea concesiunii; g) să plătească pe toată durata concesiunii, taxele şi impozitele datorate bugetului public; h) obligaţia de raportare şi evidentă; i) obligaţia de a păstra  anumiţi furnizori şi beneficiari; î) obligaţia de a-şi menţine pe toată durata concesiunii, sediul principal sau secundar în România; k) să prevadă în actele juridice pe care le încheie şi îşi asumă obligaţii faţă de terţi sau dobândeşte drepturi prin prestaţii succesive, în legătură cu exploatarea obiectului concesionat,   o clauză specială potrivit căreia autoritatea concedentă se va substitui concesionarului la încetarea concesiunii din orice cauză; l) să restituie concedentului, la data încetării concesiunii, bunurile de retur, cu toate instalaţiile, dependinţele şi anexele lui, în mod gratuit şi liber de orice sarcini şi să încheie cu concedentul, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect bunurile de preluare prevăzute ca atare, în caietul de sarcini şi stabilite prin contractul de concesiune, în privinţa cărora concedentul şi-a manifestat intenţia de a le dobândi; m) să asigure continuitatea prestării activităţii sau serviciului public, în caz de încetare a contractului de concesiune din alte cauze decât prin ajungere la termen, potrivit condiţiilor stipulate în contract, până la preluarea acestora de către concedent; n) să notifice de îndată pe concedent în vederea luării măsurilor care se impun pentru asigurarea continuităţii acrtivităţii sau serviciului public, dacă sesizează existenţa unor cauze sau iminenţa producerii unui eveniment de natură să conducă  la imposibilitatea realizării obiectului concesiunii.

            Încetarea contractului de concesiune poate fi generată de  un fapt juridic cum ar fi bunăoară expirarea duratei acestuia sau de un act juridic, fie prin manifestarea de voinţă a unei părţi sau a ambelor părţi contractante, fie ca o sancţiune, în urma neîndeplinirii clauzelor contractuale.

            Contractul de concesiune încetează de drept la  expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, în măsura în care părţile nu convin, în scris, prelungirea  acestuia în condiţiile legii.

            Concedentul poate denunţa unilateral  contractul de concesiune în cazul în care  interesul naţional sau local o impune, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile de către concedent. În această situaţie concedentul va notifica intenţia de a denunţa unilateral contractul şi va menţiona cauzele care au determinat această măsură.

            În cazul nerespectării din culpă a obligaţiilor asumate de către una dintre părţi, prin contractul de concesiune sau al incapacităţii îndeplinirii acestora, cealaltă parte este îndreptăţită să ceară instanţei judecătoreşti sau arbitrale să se pronunţe cu privire la rezilierea contractului şi plata de daune interese.

            Contractul de concesiune poate înceta prin renunţarea concesionarului, dacă a intervenit faptul dispariţiei, dintr-o cauză de forţă majoră a bunului concesionat sau în cazul imposibilităţii obiective a concesionarului de a exploata obiectul concesiunii. În această situaţie concedentul nu poate fi obligat la plata vreunei despăgubiri pentru prejudiciul suferit de concesionar.